Retete

TOCĂNIŢĂ DE ARDEI COPŢI

TOCĂNIŢĂ DE ARDEI COPŢI



Ingrediente:

- 350g ardei copţi kapia;
- o ceapă;
- 3 linguri ulei de măsline;
- 200ml roşii pasate;
- 3 căţei de usturoi;
- sare, piper;
- cimbru;
- pătrunjel proaspăt.

Mod de preparare:

Un căţel de usturoi şi ceapa se toacă mărunt. Într-o tigaie, se pune uleiul de măsline, apoi se adaugă ceapa şi usturoiul.

Se lasă la foc timp de 2 minute, iar apoi se presară un praf de sare şi se adaugă 100 ml de apă. Se acoperă tigaia cu un capac şi se mai lasă să se găgtească timp de 5 minute, amestecând din când în când.

Se adaugă, apoi, roşiile pasate, sare piperul şi cimbrul. Se pune din nou capacul şi se mai lasă pe foc timp de 10 minute, iar, apoi, se adaugă ardeii tăiaţi în fâşii.

Dacă mai este nevoie, se mai poate adăuga 100 ml de apă. Se lasă să fiarbă totul la foc mic 10 minute, iar când este gata se adaugă restul de usturoi tocat şi pătrunjelul verde.

POFTĂ BUNĂ!