Nutritie si sanatate

Obezitatea infantilă!

OBEZITATEA INFANTILĂ



Începerea unui nou an şcolar reprezintă un prilej pentru a ne îndrepta atenţia către copii şi profit de ocazia pentru a atrage atenţia asupra unui fenomen care ia amploare de la o zi la alta, OBEZITATEA INFANTILĂ!

Ştim deja cu toţii că obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari probleme medicale ale secolului XXI, iar, conform specialiştilor, în 2025 peste 50% din populaţia mapamondului va fi obeză.

În ceea ce priveşte obezitatea infantilă, dacă în ţările dezvoltate, studiile arată o creştere semnificativă a copiilor ce suferă de această afecţiune, în România, ultimul studiu efectuat în 2015, arată că 1 din 4 patru copii are probleme cu greutatea. Cel mai probabil, la 6 ani distanţă de la publicarea acestui an, lucrurile stau mult mai rău. Iar dacă în alte ţări, se iau măsuri pentru a scădea rata copiilor supraponderali sau obezi, la noi “nu se aude nimic”.

Trebuie să conştientizăm faptul că obezitatea predispune la apariţia unor comorbidităţi precum steatoza hepatică, diabetul zaharat tip II, dar şi afecţiuni cardiovasculare, endocrine, ortopedice etc. Dacă în urmă cu câţiva ani , nu era normal ca diabetul zaharat de tip II să nu fie diagnosticat la copii, acum, din păcate, tinde să devină o obişnuinţă. Şi a cui e vina?  A tuturor. E vina celor care ne conduc şi nu iau măsuri, e vina bunicilor care îşi răsfaţă nepoţii fără limite deoarece se ghidează după principiul “gras, frumos şi sănătos”, e vina părinţilor care preferă să-i duc pe copii la fast-food în loc să le gătească mâncare sănătoasă acasă, e vina antrenorilor care după ce suprasolicită copii la diverse antrenamente extenuante, îi răsplătesc cu o pizza și sucuri carbogazoase.

Din păcate, deşi se vorbeşte despre nutriţie zilnic, trăim într-o ţară în care predomină obezitatea, iar obezitatea ne afectează şi copiii. Ce viitor ne aşteaptă dacă nu contribuim să-l construim frumos şi zvelt? Cum să ne ajute copiii noştri când o să fim neputincioşi şi bătrâni dacă ei încep să fie bolnavi de la vârste fragede? Cum să fie sănătos un copil de 11 ani cu o înălţime de 1.52 m şi o greutate de 83 kg? Cum să fie sănătos o fată de 14 ani cu o înălţime de 1.60 m şi o greutate de 76 kg? Vi se par normale aceste date? Mie, NU! Dacă prima oară când am avut pacient un adolescent de 15 ani, cu o înălţime de 1.80 m  şi o greutate de 131 kg, am rămas surprinsă, acum este o “normalitate” tristă să-mi treacă pragul cabinetului adolescenţi şi copii supraponderali şi obezi.

Trebuie să înţelegem că educaţia, chiar şi cea nutriţională, îşi are bazele în familie. Copilul  nu are de unde să ştie ce normal şi ce nu. Nu are de unde să ştie că nu e normal să obosească rapid dacă merge mai mult pe jos, nu are de unde să ştie că nu e normla să “gâfâie” după ce urcă trepetele de la două etaje. Şi, atunci, e de datoria noastră să-l educăm să se alimenteze sănătos pentru că atunci când am luat decizia să devenim părinţi, ne-am asumat o responsabilitate pentru a proteja şi a creşte un viitor adult sănătos şi educat.

Nu trebuie să urmăm cursuri de nutriţie ca să-i învăţăm pe copii noştri că o porţie de ciorbă gătită în casă e mai sănătoasă şi mai hrănitoare decât mâncarea servită de la fast-food. Plus de asta, ce o să-şi amintească copilul peste ani când se va gândi la mirosul copilăriei? Îşi va aminti mirosul de ciorbă  gătită presărată cu leuşetan verde proaspăt tocat sau mirosul de fast-food? Ce valori vreţi să-i insuflaţi?

Şi, dacă totuşi nu aveţi niciun reper în ceea ce priveşte o alimentatţie sănătoasă, aduceţi-vă aminte ce vă găteau părinţii.  Vă găteau zilnic cartofi prăjiţi sau vă găteau ciorbe, tocăniţe de legume, ostropel de pui etc.? Şi măncaţi zilnic dulciuri, ciocolată, îngheţată şi beaţi zilnic sucuri? Şi aduceţi-vă aminte! Eraţi nişte copii supraponderali, obezi sau eraţi zvelţi, traşi prin inel?

E adevărat! Vremurile s-au schimbat! Copiii noştri nu mai stau afară cu orele jucându-se, alergând împreună cu alţi copii. Au acces la mai multă informaţie, sunt mai vocali, dar depinde de noi, de adulţi, ce educaţie le oferim şi ce exemple le dăm. Dacă noi stăm zilnic cu farfuria plină de cartofi prăjiţi în faţă, dacă noi suntem sedentari, să nu avem alte pretenţii de la copiii noştri.

Dar într-o ţară în care punem mai mult preţ şi avem mai multă încredere în sfaturile date de vecină sau de nu ştiu ce vedetă nou aparută la TV care a urmat o “dietă minune”, în loc să ascultăm sfatul specialistului sau să apelăm la serviciile lui, poate ne merităm soarta. Păcat că suferă nişte suflete inocente şi nevinovate din cauza “inconştienţei” noastre.

Închei cu o întâmplare care sper să vă provoace aceleaşi emoţii ca şi mie.

Eram la începutul lui august 2021, la mare. Afară erau vreo 30 de grade Celsius la ora prânzului. Am decis să părăsesc plaja pentru a lua prânzul, iar pentru a ajunge la restaurant trebuia să urc o pantă. În spatele meu, erau 2 părinţi împreună cu un băieţel de vreo 6 ani, care, vizibil, avea o greutate mult prea mare pentru vârsta lui. În timp ce părinţii urcau fără probleme şi discutau între ei, copilul rămăsese în spatele lor, gâfâia, era foarte transiprat şi obosit. Văzând că părinţii lui se îndepărtează de el, a început să strige: “Mamă! Tată! Aşteptaţi-mă! Nu mai pot!’ Pentru mine acel strigăt a fost precum un strigăt de ajutor! Acel strigăt m-a determinat să scriu acest articol şi să-mi dau seama că părinţii ar trebui să-şi facă timp ca să-şi asculte copiii. Uneori, copiii văd şi simt lucruri pe care, uneori, noi, adulţii, în agitaţia cotidiană, le trecem cu vederea!




Bibliografie:
  1. - https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/05/02-Analiza-de-situatie-ZEIO-2019-FINAL-APR.pdf
  2. - https://aipnsf.ro/studiu-obezitatea-in-romania/